Anul acesta, sezonul oficial la Lacurile Naturale de la Ocna Sibiului a fost deschis în 25 mai. Până în 7 iunie s-a stabilit un preț de 30 lei per adult și 15 per copil peste 10 ani. Iar din 8 iunie, prețul devine 40 de lei per adult și 20 lei per copil.

Lacurile naturale de la Ocna Sibiului sunt deținute de Orașul Ocna Sibiului, prin Primărie, care a înființat pentru administrarea lor o societate comercială.

Deși investițiile în zona lacurilor naturale realizate nu sunt încă suficiente, tarifele de intrare, dar și cele de închiriere a spațiilor comerciale sunt mari.

Comercianții care vor să desfășoare servicii în perimetrul lacurilor au trebuit să scoată între 5 și 8 lei pe metru pătrat pe zi pentru toată perioada sezonului, indiferent dacă vor fi zi ploioase sau cu soare. Plus costurile cu utilitățile. Așa că și prețurile acestora la mâncare și băutură vor fi pe măsură.

Considerată Litoralul Ardealului, Ocna Sibiului era oaza de plajă și scăldat în apă sărată pentru mulți sibieni fără posibilități de a se duce la mare. Mai ales pentru pensionari. Dacă o familie de doi pensionari vor să meargă zilnic pentru o cură de 7 zile, vor scoate din buzunar în sezon, 560 de lei doar pentru intrare. Se mai adaugă costul biletelor de tren și dacă doresc să mănânce prânzul la lacuri ajung la un buget pentru o săptămână de scăldat și nămol fără cazare de 1300 lei, minim, fără pretenții mari la masă.

O familie cu 2 copii peste 10 ani, va plăti pentru o zi la plajă 120 de lei intrarea.

Iată lista tarifelor de intrare la Lacurile naturale Ocna Sibiului:

25 mai – 7 iunie 2024

intre orele 07.00-18.00
Bilet pret 30 lei adult – o singura intrare
Bilet preţ 15 lei copii >10 ani o singura intrare
Copii sub 10 ani – GRATUIT
Parcare -10 lei/intrare
intre orele 18.00-20.00
Bilet pret redus 15 lei adult – o singura intrare
Copii Gratuit
Parcare -10 lei/intrare

8 iunie – 1 septembrie 2024

intre orele 07.00-18.00
Bilet pret 40 lei adult – o singura intrare
Bilet preţ 20 lei copii peste 10 ani o singura intrare
Copii sub 10 ani – GRATUIT
Parcare -10 lei/intrare
intre orele 18.00-20.00
Bilet pret redus 20 lei adult – o singura intrare
Copii Gratuit
Parcare -10 lei/intrare

sursa articol: sibiuindependent.ro

Sign Up for Our Newsletters

Get notified of the best deals on our WordPress themes.

Te-ar mai putea interesa și:

Doi prieteni și-au deschis croitorie în Sibiu: „Ne-am săturat de munca în 3 schimburi”

Doi prieteni și-au deschis croitorie în Sibiu: „Ne-am săturat de munca în 3 schimburi”. Ciprian Roman și Nicu Giurgiu sunt doi prieteni care și-au petrecut…

Femeie din Sibiu s-a dat drept refugiată ca să primească donații

Femeie din Sibiu s-a dat drept refugiată ca să primească donații. O femeie de 32 de ani din Sibiu este cercetată penal după ce s-a dat drept refugiată din Kiev

Medic la Spitalul Județean Sibiu anchetat dupa ce ar fi jignit fiica unui pacient

Medic la Spitalul Judetean Sibiu anchetat dupa ce ar fi jignit fiica unui pacient. Anchetă la Spitalul Județean Sibiu, după ce un medic a fost înregistrat jignind fiica unui pacient: “Ce vrei tu, nesimțito?” Spitalul Județean Sibiu a început o anchetă după ce în spațiul public a apărut o înregistrare în care un medic jignește o femeie, fiica unui pacient. 

Investiții la Sibiu: FAN Courier a cumpărat 8 hectare de teren lângă Șura Mică

Investiții la Sibiu: FAN Courier a cumpărat 8 hectare de teren lângă Șura Mică. FAN Courier a cumpărat 8 hectare de teren la marginea Sibiului și pregătește o..