FC Hermannstadt a ajuns la un acord de împrumut pentru un sezon pe atacantul Jovan Markovic (23 ani) de la Universitatea Craiova. 

Rămasă fără atacant după ce l-a vândut pe Daniel Paraschiv la Oviedo, FC Hermannstadt îl aduce la Sibiu pe Jovan Markovic, jucător care nu a mai intrat în vederile lui Costel Gâlcă la Universitatea Craiova.

După meciul direct din prima etapă a Superligii, FC Hermannstadt –  Universitatea 0-0, în care Markovic a fost rezervă neutilizată, conducerile celor două cluburi au ajuns la un acord pentru împrumutul atacantului.

Pe siteul de specialitate transfermarkt, Markovic este cotat la 1 milion de euro. Atacantul evoluează încă din 2017 în Bănie, perioadă în care a bifat și trei selecții la prima reprezentativă, toate în 2021.

Jucătorul a ajuns marți seara la Sibiu, iar miercuri va semna contractul cu FC Hermannstadt și va participa la primul antrenament sub comanda lui Marius Măldărășanu. Pe postul de vârf, Măldă îl mai are pe Aurelian Chițu, în timp ce Ianis Stoica ar urma să revină în flancul stâng.

Markovic mai are contract cu oltenii până în 2026, iar în această vară a mai fost dorit și de U Cluj. Pentru trupa patronată de Mihai Rotaru, Markovic a bifat 146 de apariții, în care a adunat 28 de goluri și 14 pase decisive.

În sezonul trecut, Jovan a marcat șapte goluri și a oferit cinci pase decisive în 43 de meciuri disputate în toate competițiile.

Rămâne de văzut caee va fi reacția antrenorului Marius Măldărășanu, care a amenințat voalat cu plecarea la finalul jocului din prima etapă, fiind nemulțumit de calitatea lotului avut la dispoziție.

sursa articol: oradesibiu.ro

Sign Up for Our Newsletters

Get notified of the best deals on our WordPress themes.

Te-ar mai putea interesa și:

România obține prima medalie de aur la Jocurile Olimpice Tokyo 2020

România obține prima medalie de aur la Jocurile Olimpice Tokyo 2020. Ancuța Bodnar și Simona Radiș (cea care a purtat tricolorul la ceremonia de inaugurare), au câştigat locul 1 în proba de dublu rame feminin pe distanţa de 2.000 de metri. Dar nu e singura mare performanţă a zilei pentru noi, deoarece am luat şi un argint la băieți!

Diego Maradona a murit! Prima reacție a lui Gheorghe Hagi

Diego Maradona a murit! Prima reacție a lui Gheorghe Hagi. Marea legendă a fotbalului mondial, “el pibe d’oro” Diego Maradona, ar fi decedat în urma unui stop cardio-respirator, anunță presa din Argentina.

VIDEO – Încep lucrările de modernizare ale Stadionului Municipal Sibiu la standarde UEFA.

După ce, pe 10 august, s-a anunțat semnarea contractului pentru modernizarea Stadionului Municipal, în această săptămână primarul Astrid Fodor, reprezentanții constructorului CON-A și echipa din Primăria Sibiu care va gestiona contractul și va monitoriza lucrările, au fost prezenți în teren. Au fost vizualizate locațiile și s-a discutat concret pe tema graficului de lucrări.

FC Hermannstadt rămâne acasă, în județul Sibiu

FC Hermannstadt rămâne acasă, în județul Sibiu. Având în vedere lucrările de modernizare care se află în plină desfășurare la Stadionului Municipal Sibiu, echipa sibiană va fi nevoită să joace din nou meciurile de pe teren propriu, pe o altă arenă.