În încercarea de a strânge tot mai mulți bani la buget, Fiscul și direcțiile de taxe și impozite locale, care țin de primării sunt cu ochii pe datoriile românilor. Inclusiv cei cu restanțe mici sunt vizați.
Oamenii au la dispoziție aproximativ două săptămâni ca să le achite sau se vor trezi cu conturile blocate.
Experții fiscali atrag atenția că somațiile de plată ajung cu întârziere. În plus, platforma ANAF-ului nu funcționează mereu.
„Ai primit o poprire de la Serviciul Public de Impozite si Taxe Constanța. Suma din conturi este blocată până la 216 RON. Ai mai multe detalii pe email” – așa sună mesajul primit de cineva care s-a trezit cu conturile blocate pentru că a uitat să își plătească anul trecut impozitul la casă. În multe cazuri, spun experții fiscali, popririle vin pentru datorii mai vechi.
Bărbat: „Am avut și eu personal cardul blocat în decembrie pentru 598 de lei. Datorii la Impozite și Taxe Locale Sectorul 2. Nu mi-a venit nicio înștiințare.”
Pe de o parte, popririle vin din partea Direcțiilor de Taxe și Impozite din cadrul primăriilor. Dar și ANAF trimite lunar înștiințări celor care au taxe de plătit la bugetul de stat.
Nicoleta Panciu, expert fiscal: „Întâi vine somația de plată cu titlu executoriu și apoi vine direct poprirea. Poprirea când se înființează se duce direct și la bancă și pe cont și în SPV. Problema este că nu funcționează SPV–ul.”
De regulă, conturile se deblochează în câteva zile după ce se face dovada plății în bugetul Fiscului.
Cătălina Mocanu, consultant fiscal: „ANAF-ul în continuare nu încearcă să țină la zi plățile făcute de contribuabili și, deși sunt bani, în fișa contului apar datorii neachitate și vine poprirea.”
Prin intermediul unui sistem electronic pus la dispoziție de ANAF, băncile transmit sumele existente în conturile bancare ale celor cu propriri. În cazul în care sumele din conturi sunt mai mari decât valoarea popririi, se va opri doar suma restantă. Totuși, spun consultanții fiscali, există situații în care omului i se ia aceeaşi datorie din toate conturile deschise.
Reprezentanții ANAF susțin că sunt supuse executării silite prin poprire orice sume care reprezintă venituri și disponibilități bănești în lei și în valută. Practic, și cei care au datorii mici NU își mai pot folosi conturile.
Totuși, potrivit codului de procedură fiscală restanțele sub 40 de lei se anulează și asta pentru că procedurile prin care cetățeanul urmează să fie informat că are de plătit o restanță ajung să coste mai mult decât datoria.
sursa articol: stirileprotv.ro