Recursul făcut de Simona Halep la TAS împotriva suspendării de 4 ani pentru dopaj, dictată de ITIA, pe 12 septembrie 2023, s-a încheiat vineri la Lausanne. Fostul număr 1 mondial WTA se află acum în așteptarea deciziei judecătorilor, care îi pot menține sau mări pedeapsa, dar o și pot micșora, în funcție de argumentele prezentate la audieri de cei trei apărători principali la care a apelat românca.

Simona Halep a fost reprezentată la apel de avocatul ei, Bogdan Stoica, precum și de un celebru avocat american, Howard Jacobs, care are o vastă experiență în apărarea unor sportivi de top confruntați cu probleme de dopaj. Expertul de peste Ocean menționează pe site-ul său că aproximativ 75% din cei suspendați au primit suspendări reduse, cele mai mari nume fiind Maria Șarapova și Mario Cilic. Simona a apelat și la expertul francez Jean-Claude Alvarez, specialist în farmacologie, toxicologie și biologie.

În demersul ei de a-și demonstra nevinovăția, românca a scos bani grei din buzunar. Atât pentru respectarea procedurilor de la TAS, cât mai ales pentru onorariile echipei sale. Să le luăm pe rând. Completul de 3 mediatori ai Curții de Arbitraj este plătit de părțile implicate în proces: ITIA și Simona Halep, care s-au dat în judecată una pe alta.

Simona și ITIA și-au ales câte un judecător

Sportiva din Constanța a avut dreptul să-și aleagă un judecător aflat pe lista TAS, iar Halep l-a nominalizat pe americanul Jeffrey Benz, fost patinator care a făcut parte din juriul Tribunalului Sportiv la Jocurile Olimpice de la Beijing din 2022, care i-a permis patinatoarei ruse Kamila Valieva, în vârstă de 15 ani, să concureze, în ciuda unui test pozitiv înainte de startul competiției.

Al doilea a fost ales de ITIA, care a apelat la profesorul german de drept Ulrich Haas, un luptător intransigent împotriva dopajului. Acesta a consiliat Agenția Mondială Antidoping, a editat și publicat o serie de lucrări de specialitate, fiind implicat și în elaborarea Codului Mondial Antidoping. Ulrich Haas a fost, potrivit WalesOnline, coautor al unui raport-bombă în 2015, care a dezvăluit amploarea dopajului în ciclism. Președinta completului a fost Annabelle Bennett din Australia, specialistă printre altele și în biochimie, deci expertă în contaminări cu suplimente, apărare invocată de echipa Simonei.

Judecătorii, plătiți cu 200 de franci pe oră

Cei trei, care judecă situația lui Halep de la zero, neținând cont de precedentul proces de la tribunalul Sport Resolutions, sunt plătiți cu ora de părțile implicate în proces. Românca și ITIA trebuie să acopere costurile administrative pentru o mediere, ridicate la 1.000 de franci elvețieni (1.070 euro), dar și onorariile judecătorilor, de 200 de franci elvețieni pe oră (215 euro/oră). În total, au fost 26 de ore de audieri în cele 3 zile pe care s-a întins procesul. Cuantumul este stabilit de directorul general al TAS pe baza muncii prestate de mediator și pe baza timpului alocat în mod rezonabil sarcinii sale.

Mediatorii TAS sunt plătiți cu o rată orară de 200 de franci elvețieni, fără TVA, este specificat pe site-ul Tribunalului de Arbitraj Sportiv. Judecătorii pot solicita rambursarea cheltuielilor pentru biletele de avion, de tren sau a deplasării cu mașina, cazările la hotel de categorie superioară – până la maximum 350 de franci elvețieni/noapte (375 de euro/noapte), mesele – maximum 150 de franci elvețieni/zi (160 de euro/zi), dar și alte cheltuieli, de telefon, fax, poștă, fotocopiere sau alte cheltuieli de secretariat, până la maximum 200 de franci elvețieni (215 euro). Completul de judecată poate dispune părților să contribuie la orice costuri suplimentare legate de audierea martorilor și experților.

Are drept de joc începând cu 2026

Dacă la TAS sumele cheltuite de Simona Halep nu sunt impresionante – românca a strâns totuși peste 40 de milioane de euro numai din concursuri în întreaga carieră -, în ceea ce privește plata experților angajați lucrurile stau diferit. Nu există informații despre onorariile cerute de avocați clienților lor implicați în cazurile de dopaj.

Un singur indiciu vine din partea lui Ion Țiriac, care a spus în urmă cu mai multă vreme: „Eu i-am spus domnișoarei Halep că dacă nu pune 5 milioane de dolari pe masă pentru unul sau doi avocați, care să dea în judecată ITIA pentru 100 de milioane… se duce la TAS și speranțe nu prea are”. Probabil că Simona nu a fost taxată atât de drastic de Howard Jacobs, dar sumele totale pe care le va plăti celor trei personaje principale care au apărat-o în procesul de dopaj se apropie de un milion de euro, potrivit unor zvonuri.

Românca a fost depistată pozitiv cu Roxadustat, pe 7 octombrie 2022, în timpul US Open 2022, și i-au fost găsite neregularități în pașaportul biologic. Halep a cerut la TAS ca decizia ITIA să fie anulată şi sancţiunea sa să fie redusă. Dacă va avea succes și va lua doar 2 ani, atunci poate reveni pe teren în luna octombrie a acestui an. Dacă se va menține penalizarea, Simona ar avea drept de joc începând cu octombrie 2026.

sursa articol: adevarul.ro

Sign Up for Our Newsletters

Get notified of the best deals on our WordPress themes.

Te-ar mai putea interesa și:

România obține prima medalie de aur la Jocurile Olimpice Tokyo 2020

România obține prima medalie de aur la Jocurile Olimpice Tokyo 2020. Ancuța Bodnar și Simona Radiș (cea care a purtat tricolorul la ceremonia de inaugurare), au câştigat locul 1 în proba de dublu rame feminin pe distanţa de 2.000 de metri. Dar nu e singura mare performanţă a zilei pentru noi, deoarece am luat şi un argint la băieți!

Diego Maradona a murit! Prima reacție a lui Gheorghe Hagi

Diego Maradona a murit! Prima reacție a lui Gheorghe Hagi. Marea legendă a fotbalului mondial, “el pibe d’oro” Diego Maradona, ar fi decedat în urma unui stop cardio-respirator, anunță presa din Argentina.

VIDEO – Încep lucrările de modernizare ale Stadionului Municipal Sibiu la standarde UEFA.

După ce, pe 10 august, s-a anunțat semnarea contractului pentru modernizarea Stadionului Municipal, în această săptămână primarul Astrid Fodor, reprezentanții constructorului CON-A și echipa din Primăria Sibiu care va gestiona contractul și va monitoriza lucrările, au fost prezenți în teren. Au fost vizualizate locațiile și s-a discutat concret pe tema graficului de lucrări.

FC Hermannstadt rămâne acasă, în județul Sibiu

FC Hermannstadt rămâne acasă, în județul Sibiu. Având în vedere lucrările de modernizare care se află în plină desfășurare la Stadionului Municipal Sibiu, echipa sibiană va fi nevoită să joace din nou meciurile de pe teren propriu, pe o altă arenă.