De astăzi certificatul verde Covid devine obligatoriu la nunti și alte evenimente publice. Certificatul verde este obligatoriu la spectacole, cinema, piscine, competiții sportive, nunți sau botezuri, dacă rata de infectare depășește 3 la mie, a decis Guvernul. Copiii sub 6 ani sunt exceptați.
Guvernul a adoptat, vineri, hotărârea care stabilește că certificatul verde este obligatoriu la spectacole, cinema, piscine, competiții sportive, nunți, botezuri în localitățile în care rata de infectare COVID este între 3 și 6 cazuri la mia de locuitori. Copiii sub 6 ani sub exceptați de la această obligație.
De astăzi certificatul verde Covid devine obligatoriu la nunti și alte evenimente publice. Copii sub 6 ani sunt exceptați de la aceste prevederi.
Guvernul a aprobat în ședința de vineri, printr-o Hotărâre, noi măsuri pentru desfășurarea unor activități în condiții de siguranță sanitară, se arată într-un comunicat de presă al Executivului.
În județele/localitățile în care incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori se instituie o serie de norme pentru desfășurarea activităților, permise doar cu participarea următoarelor categorii de persoane:
– vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
– care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore;
– care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Obligația de a prezenta rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, nu se aplică în cazul persoanelor care au vârsta mai mică sau egală cu 6 ani.
sursa articol: g4media
Contactează-ne aici dacă îți dorești ca știrea ta să fie publicată