Tradiția covoarelor de Cisnădie merge mai departe. Dar nu oricum, ci cu stil. Localitatea, recunoscută pentru meșteșugul țesutului ce are o vechime de sute de ani, dar și pentru celebra fabrica de covoare care a înfrumusețat mii de case din lume, își continuă obiceiul în domeniu.

StilCarpet este firma ce a luat ființă în anul 1992, din dorința de a valorifica potențialul de lână, precum și îndelungata tradiție în țesutul covoarelor. Sloganul ei este “covoare cu stil”.

Am trecut pragul sediului StilCarpet, care arată ca un adevărat muzeu, alături de artistul Romulus Cipariu și am aflat, astfel, povestea companiei condusă de Florin Ghițulete. Acesta a lucrat la fosta fabrică de covoare din Cisnădie, ocupând la un moment dat și o funcție de director comercial. A umblat mult prin lume și a văzut, atunci, ce covoare se caută și care sunt tendințele în acest domeniu.

Tradiția covoarelor de Cisnădie merge mai departe. Dar nu oricum, ci cu stil. Localitatea, recunoscută pentru meșteșugul țesutului ce are o vechime de sute de ani, dar și pentru celebra fabrica de covoare care a înfrumusețat mii de case din lume, își continuă obiceiul în domeniu.

Cu toate acestea, povestește că dragostea pentru covoare își are, cumva, originile în copilărie. “Mama punea iarna războiul de lemn în casă și țesea preșuri. Eu, copil fiind, mă punea să o ajut. Tăiam din hainele vechi, făceam fâșii și gheme. Și apoi, cu ghemul acela, țeseam și eu ceva!”, povestește Florin Ghițulete.

Ulterior, dintr-un hobby, a început să dea viață unui atelier cu războaie de lemn în Rășinari. “Acolo au fost primele probe. Am lucrat vreo doi ani, au fost încercări, mostre, până mi-a ieșit. Din 2002 suntem în această locație care e proprietatea firmei. Din pasiune, s-a transformat, ulterior, într-o mică afacere. Astăzi suntem 15 oameni, dar avem de lucru din plin, chiar și în vremurile acestea pandemice”, spune Florin Ghițulete.

Tradiția covoarelor de Cisnădie merge mai departe. Dar nu oricum, ci cu stil. Localitatea, recunoscută pentru meșteșugul țesutului ce are o vechime de sute de ani, dar și pentru celebra fabrica de covoare care a înfrumusețat mii de case din lume, își continuă obiceiul în domeniu.

Tradiția covoarelor de Cisnădie merge mai departe. 90% din producție trece granița

Fondatorul StilCarpet spune că mai bine de 90% din tot ce produce este exportat în țările din vestul Europei. În anul 1996, a semnat primul contract cu un client extern, al doilea în 1997, ambii parteneri germani rămânând clienți fideli și în prezent.

Materiile prime pe care le utilizează pentru obținerea covoarelor sunt în totalitate naturale (lână, in, cânepă, bumbac, piele și blană naturală). Potrivit conducerii StilCarpet, cea mai mare parte din lâna folosită este de origine vest-europeană, australiană sau neozeelandeză, prelucrată în Germania.

“Din păcate, noi, românii, continuăm să aruncăm lâna. Practic, suntem a cincea țară din Europa ca număr de capete de ovine. La noi rezultă o cantitate imensă, pe care alții ar valorifica-o mult mai mult. Nemții de unde aduc eu lâna nu o aruncă. Noi ne permitem să ne batem joc și să aruncăm cantități enorme… Foarte puțini colectează lâna”, explică Florin Ghițulete.

Covoarele pe care le produce acoperă o gamă largă, pornind de la cele tradiționale, potrivite interioarelor rustice, până la cele moderne și contemporane, în acord cu ultimele tendințe în design-ul interior actual. În plus, de un real succes se bucură și covoarele țesute din piele sau blană naturală, care, pe lângă faptul că sunt la modă, se potrivesc foarte bine interioarelor contemporane sau minimaliste.

Tradiția covoarelor de Cisnădie merge mai departe. Dar nu oricum, ci cu stil. Localitatea, recunoscută pentru meșteșugul țesutului ce are o vechime de sute de ani, dar și pentru celebra fabrica de covoare care a înfrumusețat mii de case din lume, își continuă obiceiul în domeniu.

Cum a trecut pandemia peste StilCarpet

Când vine vorba despre 2020, un an plin de provocări pentru toate domeniile, fondatorul Stil Carpet spune că, în primă fază, a fost pesimist când a văzut că pandemia de coronavirus a afectat întreaga industrie.

“La debutul pandemiei am fost pesimist, am crezut că o să am mari probleme cu desfacerea. Apoi, am fost surprins să constat că am avut comenzi foarte multe, aproape că nu făceam față. Oamenii au stat mult în case și, stând în case, probabil s-au gândit să mai facă câteva ceva prin locuințe. Pot să zic că anul trecut a fost foarte bine. Și anul acesta merge bine în continuare!”, povestește Florin Ghițulete.

Cei care vor să afle mai multe despre firma ce duce mai departe tradiția covoarelor de Cisnădie pot vizita site-ul oficial www.stilcarpet.ro , pagina de Facebook StilCarpet sau apela numărul de telefon 0269.561.222. Atelierul produce la comandă și livrează oriunde prin curierat.

Articolul face parte din Campania Produs în Sibiu, o inițiativă a Asociației Produs în Sibiu cu sprijinul Sibiu 100%

Contactează-ne aici dacă îți dorești ca știrea ta să fie publicată

Sign Up for Our Newsletters

Get notified of the best deals on our WordPress themes.

Te-ar mai putea interesa și:

Doi prieteni și-au deschis croitorie în Sibiu: „Ne-am săturat de munca în 3 schimburi”

Doi prieteni și-au deschis croitorie în Sibiu: „Ne-am săturat de munca în 3 schimburi”. Ciprian Roman și Nicu Giurgiu sunt doi prieteni care și-au petrecut…

Legea moștenirii 2022: Cine primește averea în familie?

Legea moștenirii 2022: Cine primește averea în familie? Atunci când un membru al familiei moare, bunurile acestuia se împart la succesori. Totuși, nu de puține ori rudele ajung la neînțelegeri cu privire la moștenire. Alfă ce spune legea moșternirii și cum se împarte averea.

Românii care nu locuiesc la adresa din buletin rămân fără acte de identitate

Românii care nu locuiesc la adresa din buletin rămân fără acte de identitate. Cetățenii români care nu fac dovada că locuiesc efectiv la adresa din buletin, prin verificările făcute de polițiști, rămân fără acte de identitate, potrivit unui proiect de act normativ elaborat de Ministerul Afacerilor Interne. Totodată, se interzice înscrierea la aceeași adresă a mai mult de 10 persoane, dacă între acestea nu există legături de rudenie.

Tot mai mulți români trecuți de 40 de ani pleacă din ţară definitiv

Tot mai mulți români trecuți de 40 de ani pleacă din ţară definitiv. Numărul românilor care au între 40 şi 50 de ani şi care pleacă din ţară definitiv a crescut. Asta arată datele INS, iar motivele sunt simple: vor salarii mari și un nivel de viață mai bun.