Festivalul Internațional de Teatru Sibiu 2021 debutează la sfârșitul acestei săptămâni. Începând de vineri, 20 august și după o ediție care a avut loc online pentru siguranță, FITS – cel mai mare festival sibian, revine anul acesta în format fizic, cu peste 600 de evenimente susținute de artiști din 37 de țări de pe toate continentele.
„Construim speranța împreună / Building hope together” – aceasta este tema ediției 2021, sub care vor fi reunite producții de teatru, dans, circ, film, musical, operă, carte, conferințe, expoziții, performance, muzică și spectacole de stradă.
Până în data de 29 august, unele dintre cele mai apreciate trupe de artiști la nivel mondial vor fi prezente la Sibiu, dintre care menționăm: Israel Galván Company, Charlotte Rampling, Tokyo Metropolitan Theatre, Kibbutz Contemporary Dance Company, María Pagés Compañía.
Festivalul Internațional de Teatru Sibiu 2021 debutează la sfârșitul acestei săptămâni cu reprezentații în săli de spectacole, în spații neconvenționale, în biserici sau în piețele centrale ale Sibiului
Reprezentațiile vor avea loc în săli de spectacole, în spații neconvenționale, în biserici, în piețele centrale ale Sibiului, creând atmosfera unică a Sibiului festival. Dar dacă nu puteți ajunge la Sibiu, puteți vedea spectacolele și online.
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu este organizat de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, sub Înaltul Patronaj al Președinției României, principalul finanțator fiind Primăria Municipiului Sibiu.
Programul complet al FITS, îl găsiți aici https://www.sibfest.ro/
Contactează-ne aici dacă îți dorești ca știrea ta să fie publicată