Avertizare ANM de ploi torențiale și vreme instabilă. Administrația Națională de Meteorologie a trasmis o informare meteorologică de vreme rea pentru următoarele zile, valabilă pe întreg teritoriul țării.
Meteorologii informează, luni dimineață, că în toată țara vor fi ploi torențiale, iar vremea va fi instabilă până miercuri dimineață. Potrivit ANM, în jumătatea de est a țării și local la munte, vor fi averse însemnate cantitativ. Vor avea loc descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat, căderi de grindină.
Ploile vor avea și caracter torențial. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși în medie 15-20 l/mp și pe arii restrânse, chiar și 25-50 l/mp.
Avertizare ANM de ploi torențiale și vreme instabilă. Prognoza este valabilă pentru întreaga țară și se va întinde până cel puțin la jumătatea săptămânii
Informarea meteo vizează întreg teritoriul țării. Aceasta va fi valabilă începând cu luni dimineață, de la ora 10.00 și până miercuri, tot la aceeași oră.
Contactează-ne aici dacă îți dorești ca știrea ta să fie publicată