Primul lot al Autostrăzii Sibiu Pitești este gata în proporție de 25%. Stadiul fizic al lucrărilor la primul lot al autostrăzii Sibiu – Pitești este de 25% după șase luni de la începerea lucrărilor, anunță reprezentanții Companiei naționale de administrare a infrastructurii rutiere (CNAIR).
”Stadiul fizic al șantierului pentru construcția lotului Sibiu – Boița, parte a autostrăzii Sibiu – Pitești, a ajuns la peste 25%. În avans față de programul asumat de constructor. Se lucrează pe toate tronsoanele atât la terasamente și umpluturi cât și la structuri. Cele mai multe utilaje sunt concentrate în zona văii Tălmaciului. Acolo sapă două debleuri mari și se ridică cel mai mare viaduct de pe acest lot.”, au declarat reprezentanții CNAIR.
Primul lot al Autostrăzii Sibiu Pitești este gata în proporție de 25% după 6 luni de la începerea lucrărilor
Faptul că stadiul lucrărilor este mai avansat decât cel prevăzut în grafice vine după ce antreprenorul general – austriecii de la Porr Construct – a reușit să finalizeze mai repede cu aproximativ trei luni și proiectul tehnic al lotului de autostradă. Acum, reprezentanții Porr Construct arată că, la partea de structuri, toate podețele prevăzute pe traseu pentru trecerea animalelor mici au fost finalizate.
Lotul 1 al autostrăzii Sibiu – Pitești este unul dintre loturile ușoare, fără porțiuni montane. El pornește de la capătul actualei autostrăzi-centură ocolitoare a Sibiului. Traversează parcul industrial Șelimbăr, trece de sensul giratoriu de la Veștem fără să aibă vreo legătură cu acesta. Ocolește și Tălmaciul tot pe la vest, după care ”se termină” într-un viaduct în dreptul comunei Boița, înainte de ”a intra în munți”.
Viaductul respectiv va rămâne neutilizat până când va fi dat în folosință și lotul 2 al viitoarei autostrăzi. ”Coborârea” de pe acest lot de autostradă se va face înainte de Boița, printr-un nod rutier temporar.
sursa articol: g4media
Contactează-ne aici dacă îți dorești ca știrea ta să fie publicată