Primăria Sibiu va distribui în perioada 10-14 august persoanelor defavorizate, pachetele cu ajutoare alimentare alocate municipiului prin proiectul național, cofinanțat din Fondul de Ajutor European în cadrul Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2014-2020.

Pe listele inițiale alcătuite de Direcția de Asistență Socială figurează 630 de persoane care se încadrează în prevederile legale, beneficiind de venit minim garantat sau alocație pentru susținerea familiei.

Un pachet cu alimente va include: 5kg de făină de grâu, 4 kg de făină de mălai, 2 pungi de paste făinoase, 4 l de ulei, 2 kg de zahăr, 4 kg de orez, 5 conserve de carne de vită, 3 conserve de carne de porc, 5 cutii de pateu, 2 borcane de compot și 2 borcane de gem. Produsele vor fi ambalate într-o cutie de carton cu o greutate de aproximativ 25 kg  fiecare.

Alimentele vor fi distribuite prin intermediul Cantinei Municipiului Sibiu, cu sediul pe strada Calea Gușteriței, nr. 22, de luni până vineri, între orele 8.00 – 15.00. Pentru a ridica pachetele, beneficiarii se vor prezenta la sediul Cantinei cu următoarele documente: cartea de identitate/buletinul/carte de identitate provizorie și certificatul de naștere pentru copiii sub 14 ani, în original.

Aceștia sunt obligați să respecte măsurile de prevenire a infectării cu coronavirus și anume vor purta mască, vor utiliza dezinfectantul de mâini pus la dispoziție de Cantina Municipiului și vor menține distanța în timpul așteptării.

În cazul în care pachetele nu sunt ridicate de beneficiarii de pe listele inițiale, cele rămase vor fi redistribuite către copiii cu handicap grav și accentuat și persoanelor care locuiesc în așezări informale pe raza municipiului Sibiu.

Sign Up for Our Newsletters

Get notified of the best deals on our WordPress themes.

Te-ar mai putea interesa și:

Legea moștenirii 2022: Cine primește averea în familie?

Legea moștenirii 2022: Cine primește averea în familie? Atunci când un membru al familiei moare, bunurile acestuia se împart la succesori. Totuși, nu de puține ori rudele ajung la neînțelegeri cu privire la moștenire. Alfă ce spune legea moșternirii și cum se împarte averea.

Românii care nu locuiesc la adresa din buletin rămân fără acte de identitate

Românii care nu locuiesc la adresa din buletin rămân fără acte de identitate. Cetățenii români care nu fac dovada că locuiesc efectiv la adresa din buletin, prin verificările făcute de polițiști, rămân fără acte de identitate, potrivit unui proiect de act normativ elaborat de Ministerul Afacerilor Interne. Totodată, se interzice înscrierea la aceeași adresă a mai mult de 10 persoane, dacă între acestea nu există legături de rudenie.

Arafat le cere românilor să nu mai ducă mâncare refugiaților: Se va strica!

Arafat le cere românilor să nu mai ducă mâncare refugiaților: Se va strica! Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, afirmă că nu…

Tot mai mulți români trecuți de 40 de ani pleacă din ţară definitiv

Tot mai mulți români trecuți de 40 de ani pleacă din ţară definitiv. Numărul românilor care au între 40 şi 50 de ani şi care pleacă din ţară definitiv a crescut. Asta arată datele INS, iar motivele sunt simple: vor salarii mari și un nivel de viață mai bun.